De la o sesiune de orientare in cariera la un internship intr-o multinationala

Încă de la începuturi, scopul programului Jump a fost de a dezvolta abilități și competențe pentru liceeni într-un mod prietenos, activ și eficient. Împreună ne-am dezvoltat abilitățile de comunicare, am învățat să ne gestionăm emoțiile, să consolidăm încrederea în propriile puteri și să învățăm să colaborăm, toate acestea într-o manieră care să ne pregătească pentru studii, carieră, viață.

Programul Jump oferă oportunităţi nu doar la nivel teoretic, ci şi practic. Dincolo de noţiunile dobândite pe parcursul workshop-ului de orientare în carieră, am oferit un context în care elevii să poată aplica resurse din noul bagaj de cunoștințe și în viața reală. Cum ne-am propus să facem asta? Răspunsul este prin susținerea elevilor absolvenți ai programului nostru în împlicarea lor în cadrul unui program de internship. Acesta a fost momentul adevărului: în ce măsură am dobândit competențele necesare pentru a ne descurca cu brio în viața reală?

Unul dintre absolvenții programului Jump a fost acceptat să facă parte dintr-o echipă de profesioniști din cadrul companiei Haufe-Lexware timp de trei săptămâni. Numele lui este Bogdan, are 17 ani și a ales să împărtășească cu noi experiența sa pe parcursul internshipului care acum a ajuns la final.

Haufe-Lexware este o companie multinațională de origine germană, care face parte din Grupul Haufe și se ocupă cu dezvoltarea de produse software și nu numai. În același timp, este o companie care a crezut în valoarea pe care o poate livra programul Jump și anume elevi cu potențial, cu inițiativă, pregătiți pentru acțiune.

Pentru a avea o imagine asupra progresului personal realizat de Bogdan, iată câteva dintre obiectivele pe care el și le-a propus înainte de a fi acceptat în acest internship: să afle din propria experiență ce înseamnă să ai un job, cum este să faci parte dintr-un colectiv și testarea propriilor limite.

Bogdan ne relatează din experiența sa alături de colectivul Haufe-Lexware:

Cu fiecare zi ce trecea, am simțit că noii colegi devin din ce în ce mai prietenoși si mai curioși să ne afle “povestea”. Fiecare a fost care mai de care mai entuziasmat să ne arate și să ne explice cu ce se ocupă. Cu ocazia asta am primit o foarte bună îndrumare profesională, dar și sfaturi de viață.

Înainte de acest internship aveam impresia că într-o firmă IT toată lumea vine, stă cu ochii în propriul monitor și la sfârșitul zilei merge acasă. Acum mi-am dat seama că se poate și altfel. Aici lumea e foarte bine organizată, se lucrează eficient și este destul timp și pentru relaxare. Aproape in fiecare zi ne-am strâns in bucătărie și am jucat ping-pong.

Jump internshipÎn urma acestei experiențe frumoase, am ajuns să apreciez lucrurile în detaliu, munca în echipă (esențială in ceea ce vreau eu să profesez), comunicarea și multitasking-ul. Cu siguranță, pot afirma că proiectul în care am fost implicat a ieșit splendid și că am format o echipă Senior-Junior foarte bună.

Având această experiență alături de profesioniști, Bogdan a fost surprins să descopere că și-a dezvoltat aptitudini la care nici nu se gândea înainte de a se înrola în acest internship.

Sperăm ca această poveste să vă ajute să înțelegeți importanța alegerilor pe care le faceți încă de pe acum. Învățați să vă cunoașteți, să îi cunoașteți pe ceilalți și să vă alegeți drumul vostru în viață. Aceasta este și misiunea Jump: de a vă orienta pașii pentru a ajunge acolo.

Jump to understand your mind potential!

Semn de carte permalink. Postează un comentariu sau lasă un trackback: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa ta de email nu va fi niciodată publicată nici partajată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Poți folosi aceste HTML tag-uri si atribute <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>