Un internship iti poate deschide usa catre o companie, mai multe usi pentru cariera ta

Continental Anvelope TimisoaraUn internship la care am participat și care mi-a plăcut foarte mult a fost cel de la Continental. Internship-ul de aici e unul mai complex, pot spune. Adică am vizitat toată firma, de la departamentul de producție, până la cel de IT. Ce mi-a plăcut foarte mult, și ceea ce contează mult de tot, este faptul că oamenii de acolo chiar te ascultă. Adică nu ne-au tratat ca pe niște străini care vin să le stea pe cap. Nicidecum. Am ajuns acolo și am întâlnit oameni foarte zâmbitori și prietenoși. Am pus întrebări și ni s-a răspuns.

Dacă la început, când treceam prin faţa fabricii (pentru că stau prin zonă) ştiam doar că poluează natura, acum știu că încearcă din răsputeri să reducă toate gazele, ba chiar au două proiecte de genul în care investesc 10mil. Euro. Foarte tare, nu?

Profesionalismul este foarte important. Ai nevoie de asta pentru a fi de succes. O firma mare, dacă n-are angajați pe măsură, n-are cum să reziste. Iar Continental nu numai că rezistă, dar se și extinde. Asta spune multe, nu?!

Vreau să-ți spun că după finalizarea internship-ului m-am gândit altfel la cariera de viitor. Dacă la început știam că vreau să lucrez cu oamenii, acum am aflat că sunt o mie și una de departamente legate de asta. Iar eu trebuie să-mi aleg domeniul. Mi-am dat seama că nu mi-ar plăcea să fiu contabil (deși voiam să merg la un liceu cu profil de contabilitate).

Te invit să participi și tu, să-ți dai seama de ceea ce-ți place cu adevărat să faci. Dacă ești serios și atent, n-ai cum să nu-ți faci o idee. Dacă te interesează cariera ta, ceea ce vrei tu sa faci pe viitor, n-ai cum să te plictisești acolo.

În plus, cu siguranță vei avea un avantaj dacă în viitor vei vrea să te angajezi într-o multinațională precum Continental.

A fost o experiență foarte tare alături de oameni foarte prietenoși. Iar pe această cale țin să-i mulțumesc Alinei Bunei (cea care mi-a oferit internship-ul) și Cristinei Milutin (ghidul nostru de acolo).

Am avut încă doi prieteni cu mine, Andrei și Vali, care vor să vă spună puțin și din experiența lor:

Andrei: Am văzut ce înseamnă lucrul cu oamenii la departamentul de resurse umane, deoarece acesta este domeniul pe care eu aş vrea să îl urmez, am văzut ce înseamnă planificarea producţiei şi realizarea ei în fabrică.

Am conştientizat că o companie aşa de mare nu poate funcţiona bine decât dacă la baza ei sunt nişte reguli foarte stricte pe care angajaţii sunt obligaţi să le respecte cu stricteţe. Am văzut de asemenea şi partea de logistică. Am avut ocazia să cunosc un grup de vizitatori veniţi de la alte sedii ale companiei, din lume. În urma discuţiilor cu aceşti oameni, mi-am dat seama de importanţa fabricii din Timişoara în cadrul companiei Continental.

Ceea ce m-a impresionat în mod deosebit a fost atitudinea angajaţilor faţă de noi, şi le mulţumesc pe această cale. Consider că astfel de ocazii sunt utile liceenilor, pentru a-şi face o imagine asupra viitoarelor locuri de muncă.”

Şi Vali: Săptămâna trecută am fost la un internship la Continental. Scopul era, să vizităm toate departamentele şi să ne facem o impresie despre viaţa într-o firmă multinaţională. Deşi unele departamente nu mă atrăgeau în mod deosebit, trebuie să recunosc că experienţa mi-a făcut plăcere şi pot spune că am o imagine mult mai clară despre lumea muncii. Toate departamentele au câte ceva unic şi per total mi se pare un mediu de lucru foarte plăcut, dar totodată foarte bine pus la punct. Deşi pe mine mă interesa de departe cel mai mult departamentul financiar, am întâlnit oameni excepţionali în fiecare department. Per total, experienţa m-a ajutat mult în alegerea unei cariere pentru viitor.

În concluzie nu uita că viitorul nu este o întâmplare. Viitorul depinde de tine. Tu ce faci pentru viitorul tău? Hai într-un internship la JUMP!

Articol scris de Darius Foană

Semn de carte permalink. Postează un comentariu sau lasă un trackback: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa ta de email nu va fi niciodată publicată nici partajată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Poți folosi aceste HTML tag-uri si atribute <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>