Jump Abroad #2

Tot mai mulți liceeni sunt interesați de oportunitatea de a studia în străinătate, iar legat de acest subiect ne confruntăm cu multe întrebări la care ne dorim răspunsuri. Putem zice că niciodată nu avem destule informații despre studiul în străinătate așa că mi-am continuat “cercetarea” de a afla mai multe detalii de la absolvenţi Jump, despre experiența lor de studiu într-o țară străină. Prin urmare, continuăm seria articolelor legate de studiul în străinătate cu mai multe întrebări adresate lui Andrei Udvar, student în anul I. Andrei este din Sibiu, are 20 de ani si urmează cursurile de drept la Newcastle University din Marea Britanie.

Când te-ai hotărât să studiezi în străinătate și de ce?

Am studiat liceul la Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” Sibiu, secția științele naturii bilingv engleză. Mă gândeam ce pot face să ajung un avocat de succes și am ajuns la concluzia că în România mi-ar fi foarte dificil. Imediat după finalizarea programului Jump m-am decis să studiez în altă țară. Programul Jump m-a ajutat  “to think outside the box“. M-a ajutat să realizez că există multe alte posibilități pe lângă cele convenționale, am explorat alte oportunități și am avut curajul de a gândi altfel.

Cum te-a ajutat programul Jump de orientare în carieră?

Jump te ajută să descoperi ce îţi place cel mai mult si ce ştii să faci cel mai bine. Programul te ajută să faci nişte conexiuni şi să te cunoşti mai bine. Astfel, descoperi profesiile care ti se potrivesc. Cred că unul dintre cele mai importante lucruri învăţate în programul Jump este un mod eficient de a gândi. Bun, vreau să devin asta sau să fac asta sau am scopul X. Ce pot face acum ca să ajung acolo sau cât mai aproape? Jump m-a ajutat să realizez că orice scop aş avea, oricât de îndepărtat sau mare ar fi, trebuie de acum să acţionez pentru a-l îndeplini.

Cât de greu te-ai acomodat la facultate?

Pot să zic că mi-a fost destul de greu, deoarece nu sunt o persoană care stabileşte noi contacte cu uşurinţă sau care este foarte sociabilă. Însă, pentru o persoană sociabilă, cred, că nu este foarte greu să te acomodezi. Dacă iubești foarte mult soarele și urăști vântul, atunci, s-ar putea să ai o problemă.

Andrei Udvar 2Ce este diferit față de situația din România?

Un lucru pe care l-am observat imediat este faptul că la cursuri sau seminarii studenții ascultă activ și nimeni nu scoate un sunet. Apoi, am realizat, că motivul era acela că studenţii chiar vor să fie acolo. Au o mentalitate  diferită față de a noastră. Poate sună puțin ciudat, dar aici, imediat după ce termină liceul, foarte mulți tineri, încep să lucreze sau călătoresc în jurul lumii până în momentul în care decid facultatea pe care o vor urma. De asemenea, mulți studenți români se bazează că o să învețe în sesiune și o să reușească să ia examenele. Aici trebuie să înveți constant tot timpul anului deoarece volumul de lucru este atât de mare încât este imposibil să îl acoperi în sesiune. Examenele sunt foarte asemănătoare cu bacalaureatul, totul este obiectiv; în situații extraordinare, examenele se pot reprograma și ai aproximativ două zile între ele.

Încă din prima zi am observat că nu le pasă cum se îmbracă sau ce face celălalt. Să vă dau un exemplu, în prima zi de facultate, la deschidere, eu am mers îmbrăcat într-un costum, restul colegilor mei erau îmbrăcați casual, majoritatea în hanorace și treninguri.

Cum este sistemul de notare?

Sistemul de notare este ușor diferit față de cel din România. Primești un anumit procentaj pentru fiecare lucrare sau examen, iar în funcție de procentaj îți este alocat un calificativ.

            0%-39% – Fail

            40%-49% – 3 (Third)

            50%-59% – 2:2 (Lower Second)

            60%-69% – 2:1 (Upper Second)

            70%-100% – 1 (First)

Ce mi se pare mie puțin incorect este că o persoană care ia 70% primește același procentaj ca o persoană care ia 90%.

Cum consideri că este mentalitatea englezilor?

Englezii au mentalitatea “fiecare cu treaba lui”. Nu sunt băgăcioși și nici nu fac remarci despre cum fac alţii lucrurile sau despre comportamentul celorlalți. Nu sunt însă la fel de calzi și prietenoși ca şi noi. Unui englez îi va lua foarte mult timp să se deschidă față de tine și, într-un final, parcă nu e la fel de deschis cum ar fi un român. Ei respectă spațiul personal și sunt destul de reci.

Ce vrei să faci mai departe?

Probabil o să merg la master în Londra și apoi o să mă angajez ca avocat acolo. De când sunt student, am fost de câteva ori la Londra și pot zice că m-am îndrăgostit de ea. E ca și când ar fi o altă țară față de restul Angliei.

Îi urez mult succes lui Andrei, să ajungă unde își dorește și sper că am reușit să vă ofer cât mai multe informații legate de studiul în străinătate și despre întreaga experiență în sine, văzută din perspectiva unui tânăr român care a ajuns departe și a reușit să își atingă obiectivul de a fi student în Marea Britanie.

Articol scris de Alexandra Lucan

Semn de carte permalink. Postează un comentariu sau lasă un trackback: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa ta de email nu va fi niciodată publicată nici partajată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Poți folosi aceste HTML tag-uri si atribute <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>