Bună, sunt Alina. M-am născut toamna, iubesc muzica, natura, lucrurile simple, viaţa, oamenii şi educaţia. Ce îmi place cel mai mult? Să educ oameni, să-i ajut să îşi descopere resursele, să şi le pună în valoare, să creadă în ei şi să acţioneze pentru a-şi atinge obiectivele. Acord suport clienţilor mei să se auto-cunoască, să devină conştienţi de aptitudinile şi abilităţile lor, să ştie ce profesie li se potriveşte. Locuiesc în Timişoara, un loc magic, unde 95% dintre oameni sunt prietenoşi
Mi-am construit universul profesional în jurul a patru idei:
• cred în puterea educaţiei de a schimba oamenii – de aici pasiunea mea pentru training, învăţare, coaching şi consiliere. Nu îmi pot imagina o viaţă în care nu înveţi lucruri noi şi în care nu iţi foloseşti potenţialul unic. De aici este şi interesul meu pentru programul JUMP.
• cred în modelele profesionale şi în valori, pentru că acestea ne influenţează calitatea vieţii – de aici interesul meu pentru voluntariat. Din 2013 sunt voluntar şi Project Manager al evenimentelor Startup Kids, oferind, astfel, comunităţii ceea ce am primit şi eu cândva.
• cred în schimbare şi am învăţat că pentru a schimba ceva, trebuie să construieşti un nou model care să facă din modelul existent unul învechit. Buckminster Fuller, spunea: “Niciodată nu schimbi lucrurile prin combaterea realităţii existente. Pentru a schimba ceva, construieşte un nou model care face ca modelul existent să fie unul învechit.” – de aici interesul meu pentru programul JUMP şi comunităţi.
• cred în crearea unui context potrivit de învăţare, care să îţi ofere şansa de a-ţi găsi resursele interne, de a te cunoaşte mai bine, de a fi creativ, de a face descoperiri şi de a te dezvolta.
Motto-ul pe care l-am avut în minte atunci când am creat programul JUMP: “Stand up, be bold, be strong. Take the whole responsibility on your own shoulders, and know that you are the creator of your own destiny. All the strength and succor you want is within yourself. Therefore make your own future” – Swami Vivekananda.
Am peste 15 ani de experienţă în resurse umane, din care 9 ani ca manager de resurse umane în companii multinaţionale. Am participat ca manager de resurse umane în dezvoltarea unor companii cu până la 2500 de angajaţi. Am experienţă în patru companii multinaţionale în faza de startup şi îmi place entuziasmul oamenilor atunci când încep să clădească ceva nou pentru ei, dar mai ales pentru cei din jur.
Educaţie academică
2015 -prezent | Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai |
2010 – 2012 | Absolvent al Masteratului Managementul resurselor umane în administrarea organizaţiilor, Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie; |
1991-1996 | Diplomă de licenţă în domeniul Sociologiei, Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie. |
Găseşti mai jos câteva dintre cursurile şi formările la care am participat:
* 2016 | Certified Supervision Professional, European Board for Certified Counselors |
* 2016 | MHF, Mental Health Facilitator, NBCC Romania |
* 2014 | Consultant în carieră GCDF (Global Career Development Facilitator), NBCC România |
* 2014 | Formare ca Trainer, marca Nicu Zegheanu, certificat de absolvire ANC, Timişoara |
* 2013 – 2014 | Consilier orientare privind cariera, Apt Resurse Umane, Bucureşti, certificat de absolvire ANC |
* 2008 | Curs Introduction to To Official Transactional Analysis, Asociatia Română de Analiză Tranzactională, Timişoara |
* 2008 | Curs TA – “Strokes and Hungers”, Asociaţia Română de Analiză Tranzactională, Timişoara |
* 2008 | Conferinta Nationala de Analiză Tranzacţională “Scenariul de viata – o poveste despre reţatii”, Timişoara |
* 2006 | Curs – Accepting the leadership challenge, Asebuss, Bucureşti |
* 2002-2003 | Formare ca Trainer, Consilium, Timişoara |
* 2000 | Occupational Testing, SHL, Budapest |
Mulţumesc că ai poposit aici şi sper să ne vedem curând
Cu drag,
Alina
+40735 183 717