EBIG- No bad energy allowed!

În ultimele luni mi-am făcut un obicei din a observa și îmbrăţişa oportunităţile oferite. Ei bine, la sfârșitul programului de orientare în carieră JUMP am avut o oportunitate de care nu mulți adolescenți se pot bucura, și anume un stagiu de practică la compania de marketing EBIG.

Atunci când îți este oferită șansa de a avea un internship la o companie, o mulțime de gânduri îți trec prin minte. Ești plin de incertitudini, entuziasmat, dar în același timp îngrijorat de perspectiva unor greșeli pe care le-ai putea face deoarece, să fim serioși, până și denumirea acestui gen de activitate intimidează. Însă stagiile de practică au, într-adevăr, o importanță crucială în dezvoltare. Nu aș fi realizat acest lucru pe deplin doar dacă aș fi citit despre el- am avut nevoie de experiența în sine.

JumpÎn prima zi am ajuns mai devreme, dar mi-a prins foarte bine, deoarece am petrecut aproximativ 15 minute în fața firmei, încercând să îmi fac curaj să intru. Nu mi-am exersat expresiile în oglindă cu o seară înainte, dar nu eram nici departe de a face asta- îmi doream foarte mult să las o impresie bună. Temerile mele au dispărut în momentul în care am intrat, însă, și nu este deloc surprinzător, pentru că am fost întâmpinată de multe zâmbete, panouri cu texte motivaționale și bună dispoziție.  Curând a venit și momentul pentru explicații, întrebări și sarcini interesante.

Cele trei zile au trecut foarte repede, iar eu am învățat despre promovarea în mediul online, reclame, ba chiar am reușit să citesc, și poate chiar să contribui puțin la un proiect nou și  promițător numit MindsHub. Fiecare minut petrecut acolo a adus ceva captivant de făcut sau de analizat, acest stagiu mi-a depășit mult așteptările.

Am apreciat faptul că, deși întreaga echipă avea mult de lucru, și-a făcut timp pentru mine. Și-a făcut timp să mă cunoască, să afle ce vreau să fac în viitor și ce m-a atras la domeniul PR. Nu m-am simțit cu nimic inferioară lor, am fost tratată cu seriozitate. Ca orice altă experiență frumoasă, stagiul de practică a trebuit să se sfârșească, iar singurul meu regret este că nu am apucat să petrec mai mult timp acolo.

Înainte tindeam să cred că atmosfera la locul de muncă nu era atât de importantă, însă după vizita la EBIG nu îmi mai pot iJumpmagina un loc de muncă unde aceasta să fie mai prejos. Am descoperit noi lucruri pe care le valorizez la un job, mi-am format noi abilități în zona de research și de organizare, și am găsit chiar și interese pe care nu credeam că le-aș putea avea (cum ar fi administrarea unei pagini de facebook). Și totul s-a realizat într-un mediu primitor, printre oameni deschiși și plini de viață. Mulțumesc, EBIG, pentru atitudinea pozitivă și pentru experiența de neuitat!

Articol scris de Cristina Ciobanu

Semn de carte permalink. Postează un comentariu sau lasă un trackback: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa ta de email nu va fi niciodată publicată nici partajată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Poți folosi aceste HTML tag-uri si atribute <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>