Haufe-Lexware, o experienţă unică

Experienţa mea la Haufe-Lexware a fost unul dintre momentele unice pe care un adolescent le poate trăi. În cele două săptămâni am aflat că această companie se ocupă cu crearea produselor software, în general folosite în Germania, dar şi în restul lumii, ba mai mult, şi de oferirea unor anumite servicii precum informare tehnică sau Cloud computing.

Programul meu a inclus învățarea unor limbaje de programare şi cunoaşterea unor noi domenii de activitate. Împreună cu alţi studenţi am format o echipă de interni nou-veniţi şi am fost primiţi de către angajaţi, care au avut grijă ca totul să se desfăşoare bine şi să ne prezinte experienţele lor din cadrul firmei.

Încă din prima zi, am fost curios să aflu care sunt atribuţiile angajaţilor într-o asemenea companie. Îmi închipuiam o activitate monotonă la calculator, implicând doar programare şi IT, dar am rămas uimit să aflu că nu a fost în nici un caz aşa. Ne-au fost prezentate partea de software developing, cât şi cea de testing, însă noi am lucrat la cea de development.

Spre mirarea mea ne-am integrat uşor aici, deoarece încă din primele ore ne simţeam comfortabil în mediul în care ne aflam. Persoane precum Alina sau Monica, care lucrau în domeniile de testing, respectiv resurse umane, ne-au ajutat să ne adaptăm chiar din prima zi. În nici o săptămână, mi-am format o imagine de asamblu asupra companiei, iar ceea ce m-a impresionat cel mai mult, a fost observarea faptului că la Haufe, accentul este pus pe propria dezvoltare şi bună dispoziţie a angajaţilor.

Cunoaşterea mediului şi a modalităţilor de munca a fost o prioritate pentru cei de la Haufe-Lexware, astfel încât, toţi participanţii din internship au reuşit să îşi ducă proiectul la bun sfârşit în modul lor propriu, creativ şi eficient.

Colegii ne-au devenit prieteni buni, în cadrul activităţilor de teambuilding precum meciuri de fussball, ping-pong sau chiar FIFA, lucru binevenit, deoarece momentele acestea de relaxare ne permiteau să gândim la rece codul programului, să ne recreem şi totodată, să ne cunoaştem.

Am aflat astfel în acest stagiu de practică cum este organizată, cum funcţionează o companie multinaţională şi care este mediul de munca al unui angajat într-o firma IT. Am mai realizat că învăţarea unor limbaje de programare pe termen limitat nu e atât de grea, deşi ritmul de lucru a fost alert şi programul intens. Entuziasmul meu era datorat multitudinii de informații noi, dorindu-mi să petrec cât mai mult timp acolo.

Pe viitor imi doresc cât mai multe asemenea experienţe în care să am posibilitatea de a cunoaște atribuțiile angajaților şi de a observa detalii ale modului de organizare general. Mulţumesc Haufe-Lexware pentru această oportunitate, dar şi tuturor celor care m-au ajutat în tot acest timp!

Articol scris de Sebastian Stanici

Semn de carte permalink. Postează un comentariu sau lasă un trackback: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa ta de email nu va fi niciodată publicată nici partajată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Poți folosi aceste HTML tag-uri si atribute <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>