Jump m-a ajutat să mă descopăr, să-mi analizez punctele tari şi cele slabe, să aflu ce îmi place cel mai mult să fac şi la ce aş putea să fiu cea mai bună.
Am cunoscut persoane noi, interesante. Împreună am avut curajul să ne expunem şi unele dintre cele mai ascunse părţi ale sufletului, să ne recunoaştem cu sinceritate punctele slabe, dar ne-am şi încurajat reciproc să ne descriem pasiunile, visele, interesele.
În cele 3 workshop-uri am participat la multe jocuri amuzante, dar care au avut un rol binedefinit în cunoaşterea personală. De la organizarea unui concert până la desenarea propriei galaxii, toate ne-au ajutat să descoperim părţi din personalitatea noastră. Desigur, timpul petrecut acolo nu fost ocupat doar de jocuri, ci şi de exerciţii complexe, chiar şi de probleme care ne-au testat gândirea logică. Astfel timpul petrecut în proiect a trecut repede, chiar prea repede, însă într-un mod intens şi constructiv. Totul a fost ca o călătorie plină de experienţe noi, ce au contribuit la formarea mea.
Foarte important pentru mine, care sunt la început de drum, a fost să am certitudinea că direcţia aleasă este cea care mi se potriveşte cel mai bine şi care mă lasă să îmi pun în valoare toate atuurile. La fel de util însă a fost să îmi identific şi punctele slabe, să le accept, să înţeleg ce pot face ca să le îmbunătăţesc.
Pentru mine biologia este marea mea pasiune şi urmând acest program am primit confirmarea că a deveni cercetător în acest domeniu este ceea ce mă reprezintă cu adevărat.
Am aflat că pentru a deveni biolog, nu este suficient să ai doar vaste cunoştinţe în domeniu sau să poţi folosi echipamentele din laborator, ci şi să ştii cum să lucrezi cu oamenii, să îţi exprimi clar opiniile şi să te faci uşor înţeles.
Mi-am construit un plan de ,,atac’’ care mă ajută să îmi organizez pas cu pas etapele pe care trebuie să le parcurg în călătoria mea spre carieră pe care o visez.
Mă bucur mult că am ales să particip la acest program.
Mulţumesc Alina pentru îndrumare şi sprijin!
Articol scris de Teo Aslau