Cu toţii vrem să ne urmăm pasiunile, să găsim cariera cea mai potrivită cu aspiraţiile şi aptitudinile noastre. Dar ca să facem acest lucru trebuie întâi să ne dăm seama care sunt acele aptitudini şi aspiraţii, lucru care necesită muncă şi nu este întotdeauna uşor.
În cadrul programului Jump am învăţat mult mai mult decât mă aşteptam. Am aflat multe lucruri noi despre profesiile care mă interesau, ce înseamnă ele, cum este piaţa muncii şi ce facultăţi trebuie să urmez în acel domeniu, precum şi alte informaţii utile. Am învăţat noi metode simple, însă foarte eficiente în atingerea obiectivelor pe termen scurt sau mai îndelungat, în organizarea timpului, care îmi sunt de mare ajutor.
Dar cel mai important, mi-am dat seama ce mă pasionează, ce îmi trezeşte interesul, care este stilul meu de lucru, care sunt valorile şi calităţile mele, ce ştiu să fac foarte bine şi la ce mai am de lucrat. Cu aceste noi informaţii mi-am dat seama exact ce profesii îmi plac şi mi se potrivesc. În sfârşit, mi-am descoperit pasiunea pentru arhitectură şi design, un domeniu la care nu mă gândeam deloc înainte de program. De asemenea, acum ştiu care sunt paşii pe care trebuie să îi urmez ca să ajung acolo unde îmi doresc.
Jump m-a ajutat să ies din zona mea de comfort şi să privesc orice provocare, oricât de dificilă, cu entuziasm şi încredere. Am cunoscut oameni plini de viaţă cu care am făcut schimb de idei, experienţe şi moduri de gândire, fiecare unice şi interesante în felul lor. Experienţa a fost minunată şi sper că ei au învăţat de la mine la fel de mult cât am învăţat şi eu de la ei. Chiar dacă s-ar putea să mă răzgândesc în viitor, acum ştiu care e cel mai bun mod de a-mi alege profesia şi cum să ajung să îmi ating visul. Oricare ar fi aceasta, sunt sigur că voi munci cu pasiune şi voi lăsa lucruri bune şi folositoare în urmă, fie că sunt mici sau mari.
Articol scris de Gabriel Rus