Elevi olimpici la nivel naţional în vizită la Atos

Ca şi liceeni, tot timpul ne punem întrebarea: “Cum este să ai un job?”. Anii de liceu trec repede şi imediat după facultate vine timpul să te angajezi şi simţi că nu ştii la ce să te aştepţi. Prin urmare, o simplă vizită la o companie poate să îţi schimbe perspectiva despre cum este mediul de lucru. Cu ajutorul şi sub îndrumarea d-nei Alina Bunei, am reuşit, împreună cu doamna dirigintă, să le facem o vizită celor de la Atos. Iniţial, nu ştiam la ce să ne aşteptăm, unii dintre noi cunoscând compania, unii au auzit în treacăt de ea, iar alţii neştiind că ea există. Astfel, am descoperit că principalul motiv pentru care am ales să participăm în număr mare la prezentarea firmei a fost raportat strict la curiozitatea noastră acută de liceeni.

Odată ajunşi în faţa companiei Atos, în mintea mea începea să se reliefeze treptat profilul acesteia: impozantă, însăşi clădirea impunea respect, sugerând prestigiul companiei. Apoi, păşind în interior şi observând regulile stricte după care cineva putea să intre sau să iasă din clădire, siguranţa a fost următoarea caracteristică remarcată.

Am fost întâmpinaţi cu braţele deschise de Mihaela şi Mircea, doi angajaţi care s-au oferit să ne divulge câteva detalii legate de ceea ce înseamnă Atos. Prezentarea în sine a fost pe de-o parte realizată exemplar, deoarece cei doi nu duc lipsă de abilităţi oratorice, iar pe de altă parte s-a mulat perfect nevoilor noastre de “tineri învăţăcei”. Personal, prezentarea celor doi a reuşit să-mi schimbe impresia pe care materia numită informatică mi-a lăsat-o în cei trei ani de liceu, chiar să-mi stârnească interesul de a lucra pe viitor nu numai în domeniul IT, ci, de ce nu, pentru Atos. Am împărtăşit aceeaşi părere cu Vlad, unul dintre colegii mei, care a afirmat că problema alegerii unei cariere şi a găsirii unui loc de muncă trebuie tratată cu maturitate şi responsabilitate. ”Cred că fiecare tânăr trebuie să aibă pe cineva care să îl/o îndrume în alegerea carierei, de cineva care să realizeze ce potenţial are acel copil. Fiecare dintre noi trebuie să participe la cât mai multe prezentări de companii, să socializăm şi să colaborăm cu  profesionişti pentru ca în final să trecem prin filtrul propriu tot ceea ce ni s-a spus, tot ceea ce am citit şi astfel să ne dăm seama ce ne dorim cu adevărat să facem în viaţă.”  Marius, unul dintre colegii care cunoşteau în linii mari compania, mi-a mărturisit: ” Impresionat de renumele pe care îl are firma Atos în întreaga lume, am dorit să aflu mai mult despre ea. După o prezentare frumoasă, am fost mulţumit că am descoperit cu ce se ocupă cu adevărat o firmă de IT din domeniul Servicii.”.

La plecare, cu bunăvoinţa lui Mircea, am făcut un tur al departamentului în care se aflau angajaţii responsabili de stocarea în cloud. Binedispuşi şi cu zâmbetul pe buze, s-au dovedit a fi nişte „gazde” extrem de primitoare, delectându-se cu acordurile melodioase ale chitarei unuia dintre angajaţi. Pentru ei, Atos nu e doar un loc de muncă, ci şi un mod de a trăi. Am părăsit clădirea cu gândul de a mă reîntoarce într-un viitor apropiat.

Articol scris de Andreea Domsa

Semn de carte permalink. Postează un comentariu sau lasă un trackback: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa ta de email nu va fi niciodată publicată nici partajată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Poți folosi aceste HTML tag-uri si atribute <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>