Arhivele categoriei: Testimoniale

Mara, 17 ani, Timișoara

Mi s-a părut că Atos e un loc foarte deschis pentru cei care sunt pasionaţi de IT. Consider că este locul potrivit în care aş avea de învăţat o sumedenie de lucruri în domeniul tehnologiei informației de la nişte oameni foarte pricepuţi şi pasionaţi

Raluca, 17 ani, Timișoara

Atos mi-a arătat că dincolo de o corporaţie, e şi un loc unde te poţi dezvolta profesional, folosind cele mai noi tehnologii pe care le cere piaţa şi concurența din zilele noastre. Atmosferă a fost una grozavă şi profesională, aş vrea ca pe viitor să fac parte din asemenea echipa vibrantă cu spirit internaţional şi […]

Mario, 17 ani, Timisoara

Am avut plăcerea în această dimineaţă de lua parte la o activitate foarte interesantă din cadrul săptămânii “Școala Altfel” din acest an, care mi-a oferit oportunitatea de a urmări activităţile din cadrul companiei Haufe – Lexware. Pot spune că la finalul zilei a fost o experienţă extrem de interesantă, care în opinia mea, ne-a ajutat […]

Iulius, 17 ani, Timisoara

Vizita de astăzi la compania Haufe Lexware a fost una încântătoare. În primul rând am apreciat modul deschis în care ne-au vorbit cei de acolo. Am putut interacţiona cu ei foarte uşor şi ne-au explicat în detaliu fiecare amănunt. Un avantaj a fost vârsta destul de apropiată de a noastră fapt pentru care, cred eu, […]

Maria, 17 ani, Timisoara

Activităţile pe care le-am făcut la cele 2 ore de dirigenţie mi s-au părut în primul rând extrem de interesante, m-a atras atât informaţia prezentată cât şi modul în care am fost abordaţi. Totul a fost interactiv, am fost implicaţi fiecare dintre noi şi am avut posibilitatea să aflăm ce aptitudini am putea să deţinem […]