Poate că te-ai întrebat deseori cine eşti tu. Sau poate doar în unele momente-cheie, când întrebarea a apărut în faţa ta şi a refuzat să plece până când ai luat-o în seamă. Sau poate că nu prea ai înclinaţia spre astfel de dialoguri interioare. Oricare ar fi situaţia, decizii importante pentru viaţa ta vei tot avea de luat: ce studii şi, mai apoi, ce carieră să alegi; cu cine să te împrieteneşti; cine e o pereche bună pentru tine; pe ce merită să-ţi cheltuieşti energia, timpul şi banii; şi multe, multe altele. Şi vei lua decizii cu atât mai bune cu cât te vei cunoaşte mai bine.
Îţi sugerez aici cât
eva moduri în care poţi căuta răspunsuri la această întrebare.
Să te observi. Să fii atent la reacţiile tale pentru a înţelege ce îţi place şi ce nu îţi place. Ce te înfurie, ce te sperie, ce te întristează, ce te linişteşte şi ce te bucură. Ce te oboseşte şi ce îţi încarcă bateriile. Ce îţi atrage atenţia în mod spontan.
Să îţi observi „oglinzile”
Când mama îmi spune că sunt deşteaptă sau un prieten că ezit prea mult, nu prea am nevoie de traducere pentru mesajele lor.
Însă uneori oglinzile vorbesc… fără cuvinte. Când mai toţi din jur îmi zâmbesc mai tot timpul, să fie pentru că şi eu le zâmbesc lor? Când păstrează distanţa faţă de mine, să fie pentru că masca mea le spune că nu prea am chef de ei, sau că mă cam tem să mă apropii de ei, sau…?
Şi modelele mele îmi sunt oglinzi. Pe bunicul meu îl admir pentru corectitudinea lui, pe Tim Minchin pentru că iubeşte în egală măsură arta şi ştiinţa – calităţi pe care cred că le am şi eu. La Irvin Yalom mă impresionează deschiderea cu care vorbeşte despre el însuşi şi nivelul profund la care înţelege oamenii – lucruri pe care încă nu ştiu să le fac foarte bine, dar le învăţ (şi) de la el. Iar pe Hawkeye din M.A.S.H. îl ador pentru umorul lui, pentru care îl şi invidiez un pic, tocmai fiindcă eu nu am aşa simţ al umorului.
Experienţa-i mama autocunoaşterii
Am aflat că de fapt îmi place să vorbesc în public doar după ce am trecut peste emoţiile de la început (şi ce emoţii au mai fost!) şi am vorbit în public; din nou şi din nou. Mi-am dat seama ce profesie mi-ar plăcea doar după ce am încercat tot felul de activităţi într-o organizaţie de voluntari. M-am hotărât să rămân în România doar după ce am locuit în altă ţară şi am călătorit prin toate în care am avut ocazia să ajung.
Din orice experienţă poţi învăţa despre tine – fie şi numai că e o experienţă care ţi se potriveşte, sau că nu vrei să o repeţi vreodată.
„Cum aş putea şti ce gândesc, dacă nu mă aud spunând ce gândesc?”
Dorothy Parker se întreba aşa, iar mulţi dintre noi ne regăsim în cuvintele ei. Fiindcă ne ajută să vorbim despre preocupările noastre cu oameni în care avem încredere şi cărora le pasă de ce avem de spus. Când le povestesc altora sau când scriu despre lucrurile care mă preocupă, îmi clarific gândurile şi de multe ori ajung să văd lucrurile dintr-o perspectivă nouă, chiar dacă persoana cealaltă nu face decât să mă asculte.
Tu cum cauţi să afli cine eşti?
Şi ce ai aflat până acum?
Un titlu de carte mi-a atras atenţia mai demult: „Vorbeşte-mi, am atât de multe să-ţi spun!”
Noi am început să-ţi vorbim. Sperăm că ai atât de multe să ne spui!
