Jump to Understand your Mind’s Potential

“Dacă vrei să construieşti o corabie, nu aduna oameni să strângă lemne, ci invaţă-i să tânjească la imensitatea nemarginită a mării”
Antoine de Saint – Exupery

JUMP_CBC

Am căutat neîncetat frumuseţea de a-mi folosi potenţialul, de a crea şi de a face lucruri variate, de a face ceva din pasiune, cu bucurie, să trăiesc în armonie cu propriile valori şi să construiesc valoare în jurul meu. Mi-am păstrat curiozitatea, dorinţa de a descoperi cât mai multe despre lumea din jur şi nu imi pot imagina o viaţă în care nu îţi foloseşti creativitatea, nu îţi antrenezi creierul, fără să te opreşti să înveţi ceva nou, să construieşti.

Din partea mamei mele am primit dragostea pentru educaţie, dorinţa de a aduce bucurie celor din jurul meu, puterea de a-mi găsi resursele interioare şi de a duce lucrurile la bun sfârşit.

Am întâlnit oameni care merg înainte din inerţie, pe pilot automat, care au uitat să se joace, care nu cred în ei şi care îşi spun: ”nu merită”, “nu pot”, „las’că merge şi-aşa”.

Ca om de resurse umane am observat cu tristeţe în interviuri, candidaţi nesiguri pe ei, fără spirit întreprinzător, cu abilităţi de viată puţin dezvoltate, care nu şi-au explorat potenţialul creativ, nu ştiu să pună întrebări, acceptă nişte non-valori şi cred că este facil să ajungi acolo unde îţi doreşti fără muncă şi disciplină.

În februarie 2013 am început să lucrez cu liceeni ca voluntar şi am observat nevoile lor. Două luni mai târziu, în aprilie, am ales să fac o diferenţă, am creat JUMP.

Cred că îţi poţi întinde aripile şi să zbori.
Dezvoltăm oameni capabili să se adapteze la o lume mereu în schimbare şi pentru domenii care nu s-au inventat încă.

Mi-am dorit să îţi ofer un spaţiu:

  • Unde să înveţi abilităţi pentru viaţă
  • Emoţional, unde legi prietenii şi te simţi preţuit
  • Creativ
  • Sigur, care te susţine şi unde ideile tale sunt valorizate
  • Plăcut şi deschis comunicarii
  • Cu experienţe reale şi durabile
  • Unde poţi experimenta şi explora noi posibilităţi
  • Unde îţi poţi maximiza potenţialul propriu

Numele Jump este acronimul de la Joy, Unique, Master, People. La Jump asta se întamplă, creăm viitor şi suntem autentici.

Jump este spaţiul unde înveţi să vorbeşti lumii despre tine. Devii conştient că tu eşti creatorul existenţei tale şi ai în faţa ta o lume întreagă care abia aşteaptă să te cunoască.

La Jump te încurajăm să îţi dezvolţi calităţile personale, gândirea critică, creativitatea, îţi trezim curiozitatea, te aşteptăm cu întrebări, încurajăm dragostea de învăţare şi te dezvolţi echilibrat.

La Jump credem că emoţiile sunt extrem de importante când vine vorba de o viaţă frumoasă şi echilibrată. Odată ce învăţăm cum să folosim propriile noastre emoţii, în mod firesc putem să luăm deciziile potrivite şi eficiente, reuşim să ne conectăm la viaţa socială, şi să atingem propriul nostru scop: doza necesară de umanitate a propriei noastre vieţi.

În termeni simpli, “inteligenţa emoţională” înseamnă a fi inteligent cu sentimentele.

Toate aceste aspecte sunt importante în perioada adolescenţei, când vrei ca toţi să aibă încredere în capacitatea ta de a găsi singur răspunsurile la întrebări ca „ce”, „cât” şi „cum” vei putea schimba lumea. Cred că te pot ajuta să găseşti singur aceste răspunsuri. Ai o lume fantastică în faţa ta care aşteaptă să te cunoască :-)

Sunt nerăbdătoare pentru multe lucruri. Dar, cel mai mult, îmi doresc să te cunosc.

Mă bucur că pot să îţi fiu alături şi sper să ne vedem curând ;-)

Cu drag,
Alina

Semn de carte permalink. Postează un comentariu sau lasă un trackback: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa ta de email nu va fi niciodată publicată nici partajată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Poți folosi aceste HTML tag-uri si atribute <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>